În  deceniul   ‘90  pentru  stocarea  celulelor  stem, băncile   conservau  sânge  integral  din  placentă  şi   măduva  osoasă , deoarece  nu  a  fost  dezvoltată  tehnologia  separării  celulelor  stem .  Acest  produs  se  folosea  numai  pentru  terapia  leucemiei  şi  utilizări  alogene  .  Stocarea  se  făcea  în  pungi    de  volum  mare, în  azot  lichid  şi  de  multe  ori  s-a  observat  că  pungile  se  spărgeau  şi  se  împrăştia  sânge  în  interiorul  azotului  lichid. Această  tehnologie  în  scurt  timp  a  fost   considerată  nesigură  şi  periculoasă  şi  s-a   pretins  eliminarea  celulelor  roşii  din  volumul  final  , considerată   cauza  volumului mare  pentru  criogenare  şi  stocarea  să  se  facă  în  pungi  mai  mici  şi  cu  durabilitate   mai  mare.

Celulele  stem  hematopoietice  constituie  0,1%  pînă  la  1%  din  totalul  celulelor  sângelui  din  placentă ,  un  procent  mic  şi  ca  urmare  ca  să  fie   eficientă  utilizarea  lor  trebuie  să  acţioneze  într-un  mediu  liber  de  celule  inutile .   Celulele  roşii nu  sunt  celule  stem  şi  menţinerea  lor  în  proba  finală  limitează  utilizarea  celulelor  stem  în  cadrul  familiei  deoarece  pacientul  căruia  i  se  vor  administra  celulele  stem  trebuie  să  aibe  aceeaşi  grupă  sanguină  cu  donatorul.  Astfel  celulele  stem  pot  fi  administrate    membrilor  familiei  care  au  aceeaşi  grupă  sanguină  cu  donatorul.

Administarea  terapeutică  de  sânge  integral  al  placentei  după  decongelare   se  face  în  condiţii  severe   şi  vizează  eliminarea  celulelor  roşii  distruse  datorită  criogenării  şi  eliminarea  substanţei  crioprotectante, DMSO, care  este  periculoasă  pentru  viaţa  pacientului  , atunci  cînd  este  administrată  în  cantităţi  mari.  Celulele  roşii  distruse  şi   hemoglobina care  provine  din  acestea  pot  să  ducă    la  insuficienţă  renală  acută  datorită  concentrării  lor  mari  la  nivelul  canalelor  rinichilor.

Sângele  integral  deasemenea   nu  poate  fi  alocat  în  terapiile  medicinii  regenerative  deoarece   daunele  provocate  de  utilizarea  locală  sunt  mai  grave  decît   beneficiile, datorită  concentraţiei  multor  celule  inutile  şi  mai  puţin  a  celulelor  stem  în  locul  leziunii.

Standardele  internaţionale  pentru  administrarea unui  transplant  cu   celule  stem   prevăd  utilizarea  de  metode  ,   instrumente  şi  materiale    acreditate   pentru  măsurarea  numărului  celulelor  stem  viabile  ,CD34+, număr  care  defineşte  posibilitatea  terapeutică  a  probelor.   Posibilitatea  terapeutică  a  probei  depinde  de  numărul  celulelor  stem   vii  şi  greutatea  pacientului.    Deci  cunoaşterea  lor  anticipată  este  foarte  importantă  pentru  a  ştii  în  orice   moment  posibilitatea  fiecărei  probe.

Controlul  microbiologic  pentru  bacterii  aerobe  şi  anaerobe , detectarea  de  bacterii  în  cazul  că  proba  a  fost  contaminată  şi  alegerea  adecvată  a  antibioticului  sunt  cerinţele  esenţiale  ale  unui  laborator  acreditat.  Şi  în  sfîrşit  detectarea  virusurilor  prin  metoda  DNA  (RT-PCR)  asigură  o  calitate  excelentă  a  probei  şi  posibilitatea  de  a  fi  administrată    cu  siguranţă  pacienţilor. Metodele  clasice  pentru  detectarea  viruşilor  prin  măsurarea  anticorpilor ,astăzi  nu  sunt  suficiente   pentru  criogenarea  cu  siguranţă  a  celulelor  stem .

Trebuie  menţionat  că  celulele  stem  se  administrează  pacienţilor  după  puternice  chimioterapii  şi  standardele  de  mai  sus  sunt  strict  necesare  pentru  a  salva  viaţa  pacientului. În  caz  contrar  pericolul  de  a  administra  o  probă  netestată  după  standardele  impuse  pentru  criogenare  este  mai  mare  decît  leucemia  însăşi  .

Κ Κouzi-Koliakou  MD, PhD

Associate Professor of Medicine